Aproape 2.000 de angajați STB care au participat la greva de acum o lună vor fi cercetați disciplinar.
În perioada 18 – 28 februarie 2022, aproape 2.000 de angajați care au participat la greva STB de acum o lună vor fi audiați într-o comisie de disciplină.
Surse oficiale au precizat pentru Gândul că este vorba de un total de 1961 de angajați care au participat la greva din ianuarie.
În urmă cu aproximativ o lună, o grevă la STB a paralizat Bucureștiul pe mai multe zile, iar conducerea STB și primarul general, Nicușor Dan, l-a acuzat pe Vasile Petrariu că a organizat protestul ilegal.
Ulterior, după ce greva s-a încheiat, directorul STB a precizat că în cadrul societății vor avea loc anchete disciplinare, iar mulți șoferi care au participat la protest ar putea fi concediați.
Sindicalistul Vasile Petrariu a negat că el a organizat greva, însă, la scurt timp după protest și-a dat demisia din funcția de consilier (PSD) în cadrul Consiliului General al Municipiului București.